A murit pasiunea

Am plâns mai mult......3 zile nu au fost de-ajuns...

A murit pasiunea, au murit ideile mele despre viaţă; urlu în interior, îmi sparg timpanele singur şi apoi sângerez în tăcere.
Tăcerea îmi rămâne singurul martor, iar pereţii, călăi înnegriţi de timp şi îngălbeniţi de ciudă, se apropie peste mine fericiţi că momentul a sosit, parcă anticipând, şi parcă nerăbdători...
Am avut oare aliaţi vreodată? Poate că şi acum îi am ... dar nu îi pot simţi!!!
Nu i-am întâlnit încă, dar oare îi voi recunoaşte când am să-i văd?
Am fost trist...
Acum tristeţea dispare şi ea prin fire de ceaţă...
Am început să o resping, am început să o ignor, am înfundat-o, e tot în mine...
Durerea înăbuşită se stinge ... Cu toate acestea nu am uitat-o... Mă urmăreşte... Mă atenţionează că nu am scăpat... Mă bate pe umăr...
O nu, nu în semn de prietenie, liniştitor; ci mai degrabă cinic, sec, amar, triunghiular...
Mă prinde în jocul ei, mă târăşte spre locaşul ei, acum trecem prin labirinturi...
Suntem opriţi de propria noastră vanitate!