Ignoranta

Te-ai adunat in zorii intunecati ai inceputului de era. Combini puterea magica si nemarginita a constiintei cu suflul vesnic al perceptiei exterioare.

Te distrai de cinci minute, si te oprisesi de patru zile din sperat. In jurul tau tot rostul clocotea si toata seva se transforma in fire, doar tu, singur dar al neputintei, blocat in gand si suflet, umbreai inspiratia prin pleoape intredeschise.

Ai spulberat tacut trairi ascunse, caci doar ale tale ar fi ramas, iar tu, tot gol prin brazde adanci crestate de seceri drepte, prin intrari de labirint calauzite de pasari ce cheama apusul iernii.

Rasucit speri si te rogi sa eviti sa ti se intample tie, cum te-ai ferit o viata intreaga, si alergi cu fata ta de ploaie in rucsac, si stropii tai tes adesea viata in pamantul deschis de zgribulita primavara astenoasa.

Mansarda

Şi am urcat la tine, sus, în mansarda ta. Şi am locuit un timp acolo împreună, şi am trăit din amintiri. Şi am plecat când mi-ai cerut. Şi îmi aduc aminte încă de mirosurile de acolo, de parfumul tău subţire, de mireasma florilor din grădina de jos, de adâncul cerului albastru pe care îl vedeam vara întinşi pe podea.

M-am dus şi ieri acolo, şi scările prăfuite îmi trosneau sub picioare, iar mansarda se transformase într-un pod întunecat. Miresmele pline şi vii de altă dată, erau acum apuse de o apăsătoare răcoare de tămâie, şi uşa am tras-o grea după mine când am coborât.