Cică unii modelează-n lut, alţii modelează în ipsos şi mai sunt unii care modelează în modele. Şi uite aşa ajung unii oameni să işi modeleze aproapele. Şi azi un cuvânt, mâine o privire, “ce bine îmi pare să te cunosc, cu tot ce vreau să schimb la tine”… până când nu mai eşti mulţumit de munca ta. Îţi dai seama că ai ales greşit materialul brut, şi deşi iţi părea ideal, undeva în procesul de transformare şi-a pierdut acea calitate. Te simţi ca un Michelangelo care sparge piatră, după piatră, după piatră, până când, din ultima, ca prin miracol, impecabil va aparea chipul lui Moise. Fanteziezi despre acea ultimă piatră, din sedimentele căreia capodopera ta va prinde viaţă.
Acum ce faci?
Păi poţi să iei decizia de a nu mai interveni niciodată, de a lăsa elementele să modeleze tot şi atunci se cheamă că ai devenit oficial căutător. Cauţi perfecţiunea în stare pură, atinsă de însăşi Natura. Şi te gândeşti intens la clipa în care o vei descoperi, şi cum acea clipă va coincide cu cea a morţii tale.
Asa ajungi ca la un momentdat să te consternezi in faţa unui astfel de miracol, un înger venit de sus doar pentru a te anunţa că „este timpul”. Şi ceea ce îţi trece prin minte, se izbeşte violent de fiecare sinapsă întâlnită în cale, iar tu încercând să scoţi totul afară scri pe un colţ de caiet:
Sunt ilegal de sensibil, eşti impardonabil de frumoasă. Lipsa parfumului tău mi-a apus simţurile. Îl caut mereu pe-afară, niciodată nu îl găsesc pe dinăuntru şi mereu încerc să-l compensez cu kilograme de aer forţate adânc în plămâni .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu