Marţea asta te-am uitat…
Marţea asta m-am trezit pe lespedea străvezie, inundat în vină – propriile-mi sentimente vărsate prin fisurile sufletului, călcate cu indiferenţă de agiţatia din jur.
Prins în vertij în mijlocul palatului ce ţi-l clădisem, devorez cu o poftă teribilă orice gând de suicid.
Nu mai ştiu nimic, nu te mai ştiu; nu mai pot sta aici în nepăsare. Spărtura lăsată de căderea mea te-a eliberat. Nu mai simt adierea parfumului ce cândva mă îmbia la înfruptare din umărul tău, am pierdut şi apăsarea sânului tău ce îmi amorţea din timp în timp mâna, iar armonia vocii tale am înlocuit-o în tăcere cu jale de note prelungi ale unei catedrale întunecate.
E frig!
Iar tu, tu ai rămas ilogic atârnată în colţuri de mătase arămie, cuminte, departe de tot ce ştiu. Azi am fost unde te păstrez şi flori de plastic zăceau încremenite pe mormântul visului meu trecut.
Stay illogical!
