Şi am urcat la tine, sus, în mansarda ta. Şi am locuit un timp acolo împreună, şi am trăit din amintiri. Şi am plecat când mi-ai cerut. Şi îmi aduc aminte încă de mirosurile de acolo, de parfumul tău subţire, de mireasma florilor din grădina de jos, de adâncul cerului albastru pe care îl vedeam vara întinşi pe podea.
M-am dus şi ieri acolo, şi scările prăfuite îmi trosneau sub picioare, iar mansarda se transformase într-un pod întunecat. Miresmele pline şi vii de altă dată, erau acum apuse de o apăsătoare răcoare de tămâie, şi uşa am tras-o grea după mine când am coborât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu