Te-ai adunat in zorii intunecati ai inceputului de era. Combini puterea magica si nemarginita a constiintei cu suflul vesnic al perceptiei exterioare.
Te distrai de cinci minute, si te oprisesi de patru zile din sperat. In jurul tau tot rostul clocotea si toata seva se transforma in fire, doar tu, singur dar al neputintei, blocat in gand si suflet, umbreai inspiratia prin pleoape intredeschise.
Ai spulberat tacut trairi ascunse, caci doar ale tale ar fi ramas, iar tu, tot gol prin brazde adanci crestate de seceri drepte, prin intrari de labirint calauzite de pasari ce cheama apusul iernii.
Rasucit speri si te rogi sa eviti sa ti se intample tie, cum te-ai ferit o viata intreaga, si alergi cu fata ta de ploaie in rucsac, si stropii tai tes adesea viata in pamantul deschis de zgribulita primavara astenoasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu