Trăim

Fă-ți mintea să tacă!
Când ai vorbit ultima dată cu ai tăi?
Păstrăm amintiri care ne ridică. Le scoatem de peste tot când avem nevoie de susținere și zâmbim apoi ca după un drog ușor.
Ne consolăm cu muzică, priviri, vise, caiete dictando, flori, smochine, chingi, ordine exterioară, crime, procese, achitări.
Ne pierderm, ne căutăm, ne regăsim doar pentru a ne pierde iar!
Suntem iubiți, aparținem, privim înainte, suntem mințiți!
Iubim, cercetăm, învățăm, absorbim, uităm... Ne atingem și ne depărtăm, nu mai avem răbdare să perseverăm dar avem forța să trădăm!
Trăim!

Previziune...

O clipă privirea li s-a intersectat! El fuma. Un nor gros învăluia încăperea şi îneca orice sentiment de înăltare. Pe jos, solzi fragili de scrum desenau ce numai tăcerea dintre ei putea să exprime, în aşteptarea încremenită a unei adieri care să îi spulbere. Au început devreme, iar acum becul atârnat sec de tavan pâlpâia obsesiv măsurând cadenţat trecerea grea a timpului.

Brusc, mâna lui s-a mişcat maşinal spre paharul gol de pe masă dar s-a oprit a deznădejde în aer.

“Nu mai e!”

A mai căutat o vreme cu privirea în jur dar camera goală l-a întors în gânduri. Aseară ea îi spusese despre gard şi cum stătea să cadă, iar el s-a apucat de reparat.

“Continuă să respiri, continuă să respiri, continuă să res...” Se topeau în mintea lui ca fulgii de zapadă consumaţi de gura flamândă de viaţă a unui vulcan.

Fum după fum, un gând suprapus cu altul amestecat cu tot şi vreascuri de gard, a continuat să respire din norul gros ce-i învaluia speranţa şi-i inunda încet mintea.

“Last night she said: Oh baby I feel so down but I don't know why... ”

Cainii Necrofagi

Neclintit,

Oracolul prevesteşte

Sfârşitul.

În preajma-i

Minţi adormite,

Mormăie

Prin mireasma

Apăsătoare

A mormântului

Prăbuşit.

Câinii necrofagi

Adulmecă

În puterea nopţii

Carnea invechită

Dedesubt.

Braţele contorsionate ale

Copacilor

Aşteaptă împietrite

În sus,

Revenirea luminii.

Prin spuma

Plutitoare,

Apare tremurândă

Umbra întunecată

A

Unui străin.

Un gest

Şi câinii s-au întors

În întuneric;

Ochii lucitori

De fiară

Ce îţi îngheaţă

În oase

Nemişcarea,

Îşi urmează

Acum

Tăcuţi

Stăpânul.

Se zice pardon...

Romania de azi...

Un concept frumos, plin de perspectiva. O tara care debordeaza de fericire si antren, incununata de optimismul locuitorilor ei. O tara in care auzi, pe fondul forfotei generalizate, razlete expresii, unele onomatopeice, altele sintagmice, toate, insa, expresii ale simtului proprietatii.

Mai nou, ca ciupercile dupa ploaie, apar din ce in ce mai des formulari precum: “Se zice pardon...”, “Pardon nu stiti sa ziceti?...”, “Ma scuzati ca v-am calcat sub talpa....”.

Le auzi presarate prin multime, le simti cum te inconjoara, si pricepi ca defapt se apropie din ce in ce mai mult de tine... pana cand auzi din spatele tau, de la un oarecare pe langa care ai trecut: “Pardon in ....”.

Lucruri ce par banale, lucruri ce ne acapareaza zi de zi, lucruri ce ajung sa ne guverneze viata, incep sa presare in acelasi timp, putin mai multa adversitate, putin mai mult venin, pentru unii, iar pentru tine putin mai multa buna dispozitie intr-o zi care iti incepuse deja perfect.

Vorba aceea: „Tie nu-ti place Romania de azi??!!?”, „De azi, da! Ca maine plec...!!?!”

Dupa ce te exprimi in felul asta „se zice pardon...”

Pentru... de dimineata

Mersul la serviciu are si (dez)avantajele lui. E foarte frumoasa dimineata cu tot ce presupune ea in orasul asta ametitor – de la esapament – si e superb sa il vezi trezindu-se la viata. Te umpli de energie cand iti vezi compatriotii cum se bulucesc pe cateva artere principale care mai de care sa ajung inaintea sefului.
Insa in toata aceasta minunatie, sunt si oameni carora pulsul le este mult mai calm, si mai ales atitudinea mult mai relaxata. In fiecare dimineata, trecand prin fata magazinelor de haine de pe Marele Bulevard, sunt intampinat de posterioarele debordante ale vanzatoarelor aplecate sa-si aranjeze marfa atat de dezinvolt si de relaxat incat nu stiu cum sa trec mai repede de vitrine. Insa ceea ce este si mai deranjant este faptul ca mai mereu ma apuca greata – sa fie oare de la cafeaua amara de dimineata, sau din cauza ficatului meu marit? Si nici sa ma uit in alta parte nu are rost pentru ca sunt magazine si pe partea cealalta, iar daca ma uit in sus dau peste badigarzii la patru ace de la hotel Ambasador, care sigur mi-ar scoate ficatul pe nas.
In alte stiri, primind un add pe BunaCinci, am intrat sa vad despre cine e vorba si mare imi fu mirarea cand am observat ca multe dintre fete se laudau prin statusuri deochiate ca si anume si-au pus-o. Pai bine domnisoara si asta ce inseamna? Ne inviti cumva pe toti pe la tine? Acum ca stim, mai ramane ceva ce vrei sa ne spui? Vrei sa ne anunti si cand iti faci buletinul, sau cand gusti si tu din viata de liceu. Succes!

Cam atat asa, pentru de dimineata...

Stay illogical

Marţea asta te-am uitat…

Marţea asta m-am trezit pe lespedea străvezie, inundat în vină – propriile-mi sentimente vărsate prin fisurile sufletului, călcate cu indiferenţă de agiţatia din jur.

Prins în vertij în mijlocul palatului ce ţi-l clădisem, devorez cu o poftă teribilă orice gând de suicid.

Nu mai ştiu nimic, nu te mai ştiu; nu mai pot sta aici în nepăsare. Spărtura lăsată de căderea mea te-a eliberat. Nu mai simt adierea parfumului ce cândva mă îmbia la înfruptare din umărul tău, am pierdut şi apăsarea sânului tău ce îmi amorţea din timp în timp mâna, iar armonia vocii tale am înlocuit-o în tăcere cu jale de note prelungi ale unei catedrale întunecate.

E frig!

Iar tu, tu ai rămas ilogic atârnată în colţuri de mătase arămie, cuminte, departe de tot ce ştiu. Azi am fost unde te păstrez şi flori de plastic zăceau încremenite pe mormântul visului meu trecut.

Stay illogical!

Ignoranta

Te-ai adunat in zorii intunecati ai inceputului de era. Combini puterea magica si nemarginita a constiintei cu suflul vesnic al perceptiei exterioare.

Te distrai de cinci minute, si te oprisesi de patru zile din sperat. In jurul tau tot rostul clocotea si toata seva se transforma in fire, doar tu, singur dar al neputintei, blocat in gand si suflet, umbreai inspiratia prin pleoape intredeschise.

Ai spulberat tacut trairi ascunse, caci doar ale tale ar fi ramas, iar tu, tot gol prin brazde adanci crestate de seceri drepte, prin intrari de labirint calauzite de pasari ce cheama apusul iernii.

Rasucit speri si te rogi sa eviti sa ti se intample tie, cum te-ai ferit o viata intreaga, si alergi cu fata ta de ploaie in rucsac, si stropii tai tes adesea viata in pamantul deschis de zgribulita primavara astenoasa.